Astăzi continuăm sa vorbim puțin despre: MINERALE

În afară de substanțele organice – proteine, lipide și glucide – organismul are nevoie și de o serie de substanțe anorganice, fără de care viața ar fi imposibilă.
Mineralele au o importanță deosebită pentru organism, deși cantitățile necesare sunt incomparabil mai mici decât cele ale substanțelor nutritive.
Nevoile organismului în diferite elemente – cum ar fi, de exemplu, în calciu, fosfor, sodiu, potasiu, magneziu – sunt de ordinul gramelor, iar altele – cum sunt, de pildă, în fier, iod, fluor, cupru, sulf – numite și oligoelemente, de ordinul zecimilor sau miimilor de gram.

Calciul si fosforul sunt elemente indispensabile organismului uman, mai ales în primii ani ai vieții, atunci când are loc procesul de formare al țesuturilor osoase.
Alimentele cu un conținut mai bogat în calciu și fosfor sunt : laptele, brânzeturile, ouăle (mai ales gălbenușul), unele legume (varză, conopidă), cerealele necojite, unele fructe ( nuci, lamâi, portocale).
Lipsa unor astfel de alimente, îndeosebi în prima perioadă a vieții, determină apariția rahitismului – boală caracterizată printr-o înmuiere a oaselor și întârzierea creșterii dinților – și a osteomalaciei, afecțiune caracterizată prin rarefierea oaselor, ceea ce favorizează producerea fracturilor. Osteomalacia reprezintă pentru adult ceea ce pentru copii și adolescenți este rahitismul.

Sodiul și clorul se găsesc în alimentele de origine animală sau vegetală și sunt aduse în organism, de regulă: sub forma clorurii de sodiu.
Clorul este necesar formării acidului clorhidric, aflat în sucul gastric, care are un însemnat rol în procesul de digestie.
În organism, sodiul îndeplineste funcții însemnate în menținerea echilibrului acido-bazic. Sodiul menține reacția, tonicitatea și volumul extracelular.
Insuficiența lui în organism sau pierderea sa prin vărsături, diaree și transpirații abundente conduce la scăderea tensiunii arteriale sub valorile normale și la deshidratare, punând în pericol starea de sănătate a organismului.

Potasiul este preluat de organism fie din alimentele de origine animală (carne, pește, lapte), fie din cele de natură vegetală (legume, fructe). Are un rol important în funcționarea mușchiului cardiac, atât creșterea cât și micșorarea nivelului său în sânge aducând perturbări în buna funcționare a inimii.

Magneziul este prezent în special în alimentele de origine animală (carne, viscere, lapte, ouă). Mai puțin îl gasim în unele legume (cartofi, fasole) ca și în cereale. În organism se află în componența unor enzime. S-a observat de mai mult timp că, injectat intravenos, magneziul produce stări de anestezie atât la animale, cât și la om. S-a constatat că efectul anestezic poate fi anihilat prin administrarea unor doze adecvate de săruri de calciu. Aceasta arată existența unui echilibru biologic magneziu – calciu, a cărui dereglare determină diverse stări patologice. Ținând seama de acest raport, pot fi tratate unele afecțiuni, cum ar fi decalcifierea, prin administrarea unor cantități excedentare de calciu, respectiv de vitamina D, consumând în același timp o hrană din care să lipsească magneziul.

Fierul este luat de către organismul uman atât din alimente de origine animală (ficat, splină, inimă, gălbenuș de ou ), cât și din unele legume verzi (spanac, urzici), fructe uscate, cereale necojite și leguminoase uscate. În organism, fierul se găsește într-o cantitate destul de mică, dar are un rol foarte important. Două treimi din fierul aflat în organism se regăsește în hemoglobină. Funcția esențială a fierului din hemoglobină este legarea oxigenului și transportul acestuia de la plămâni la țesuturi. Fierul din sânge este oxidat în plămâni, de unde apoi este transportat la țesuturi, unde este redus. Lipsa fierului din organism determină reducerea conținutului de hemoglobină din sânge, ceea ce are ca efect apariția anemiei.

Lipsa cronică de fier survine și în urma unor boli infecțioase sau sângerări masive, care diminuează rezervele de fier ale organismului. O altă cauză a lipsei de fier o constituie consumul unor medicamente antiacide .Un regim alimentar deficitar poate determina de asemenea serioase carențe în fier.
Uneori deficiențele de fier apar și în ciuda unei alimentații cu un conținut bogat în fier; de această dată cauza se află în dereglarea mecanismului de absorbție a fierului. Un individ normal resoarbe circa 10% din fierul conținut în alimente. Dar proporția depinde și de forma în care se găsește fierul în hrană. Astfel, fierul din spanac e mai puțin utilizabil pentru organism decât cel pe care îl conține carnea. Un rol important în stimularea absorbției fierului îl au zaharidele.
Excesul de fier reprezintă acumularea acestui element în țesuturile corpului uman, în special în organe. În urma acumularii fierului rezultă boala numită hemocromatoză.Organele afectate de această boală sunt glandele endocrine, ficatul și inima.

Excesul de fier poate duce la ciroză hepatică, diabet, artrită, hiperpigmentare, dureri articulare etc.
Excesele de fier produc și boala numită sideroză, frecvent întâlnită la triburile bantu din Africa australă, care gatesc în vase de fier.
De obicei, simptomele (oboseală excesivă, slăbirea sistemului imunitar, inflamarea limbii, temperatură variabilă a corpului, performanțe scăzute la școală sau la locul de muncă), nu se instalează în prima fază și apar doar când se ajunge la anemie.

Cuprul – Este un microelement ce se găsește în cantitate mică în organismul uman, dar el este asigurat prin hrana obișnuită. În proporții mai mari, cuprul se găsește în viscere (ficat, splină, creier, rinichi), leguminoase uscate, ciuperci, nuci, cafea, ceai. Cuprul ajută la o mai bună utilizare a fierului.
Se știe că lipsa cuprului din organism joacă un rol important în apariția unor forme de anemie. Când metabolismul cuprului se dereglează și în anumite organisme (ficat, creier, rinichi) se acumulează cantități excesive de cupru, apar afecțiuni (de exemplu, maladia lui Wilson).

Prin cercetarea acestor maladii s-a ajuns la o mai buna cunoaștere a rolului cuprului în organism.
Un rol important îl are lipsa cuprului în apariția unor afecțiuni ale sistemului nervos central. Totodata, deficiența de cupru provoacă fragilitatea vaselor sanguine, cauzând hemoragii grave.

Cuprul este esenţial pentru buna funcţionare a unor enzime. Acestea se mai numesc şi cupro-enzime şi participă la producerea de energie şi la formarea de legături puternice între colagen şi elastină. Enzimele dependente de cupru participă şi la formarea melaninei, pigmentul prezent în piele, păr şi ochi şi la producerea tecilor de mielina. Superoxid dismutaza este o alta enzimă ce conţine cupru (două forme ale ei) şi care are un caracter antioxidant foarte puternic ce se manifestă prin transformarea radicalului liber superoxid în apă oxigenată şi care apoi este transformată în apă de alte enzime.
Excesul de cupru este foarte rar şi se produce din cauza băuturilor stocate în recipiente de cupru sau contaminarea resurselor de apă potabila.

Zincul – Este asociat proteinelor, se găsește cu precădere în pește, plante, cereale. Zincul poate fi găsit și în următoarele surse alimentare: mazăre,linte, fasole, carne.
Este implicat în procesele de oxidare ca activator al proceselor enzimatice. Zincul concura la efectele insulinei. Asigură efectul procreativ masculin. Absorbția zincului este blocată de cafeină și alcool. Doza zilnică recomandată este de 7-8 mg/ zi.

Cromul – Intervine în procesele de oxidoreducere și în metabolismul intermediar. Potențează efectul insulinei și este implicat în maturarea globulelor roșii.

Molibdenul – Este un activator de enzime implicat în metabolismul glucidic și al aminoacizilor.

Seleniul – Intră în structura unor enzime implicate în activitatea de gardian împotriva radicalilor liberi.

Iodul constituie unul din elementele indispensabile pentru buna funcționare a glandei tiroide.
Iodul este o componentă esenţială a hormonilor tiroidieni. Aceşti hormoni influenţează multe procese biochimice importante ca sinteza proteică şi activitatea enzimatică. De asemenea, sunt necesari şi în dezvoltarea scheletului şi a sistemului nervos al copiilor.
Funcţionarea tiroidei este controlată de hormonul numit TSH. Acest hormon este secretat de glanda pituitară şi controlează producţia de hormoni tiroidieni, protejând astfel organismul de hipotiroidism şi hipertiroidism.
Lipsa acestui element – din apă în special, în unele zone, ca și din hrană – duce la mărirea tiroidei și la apariția gușei ( prezentă la peste 29% din populația globului).
Intr-o cantitate mai mare iodul se găsește în peștele de mare, ouă, ceapă, usturoi, precum și în apa marină / minerală.

Fluorul este un micoelement ce se găsește în cantitate foarte mică în organism (aproximativ 2,6 grame).
Este prezent în oase, mai ales în dinți (95%), glandele endocrine și centri nervoși.
Este prezent în cantități mai mari în lapte, ceai, gălbenuș de ou, carne, organe, pește de mare, spanac, roșii, mere, făină de grâu.
O alimentație săracă în acest aliment determină apariția cariilor dentare, fapt pentru care, în unele țări, în apa de băut se introduce fluor.

Politica europeană în ceea ce priveşte fluorizarea apei este de a lăsa populaţia să decidă şi astfel în peste 90% din Europa Occidentală nu se fluorizează apa.
Acest procedeu este foarte controversat şi mulţi cercetători afirmă că efectele fluorizării asupra sănătăţii dentare au fost supraestimate şi că este posibil ca fluorizarea apei să facă mai mult rău decât bine. Totuşi, această afirmaţie nu are încă prea multă susţinere ştiinţifică.

Sulful este un element esențial în corpul tuturor organismelor vii și se găseşte în mod natural în multe produse de origine animală şi vegetală.
Cele mai bogate surse alimentare din care poate fi asimilat în mod direct sunt: usturoiul, ceapa, cresonul, ridichea neagră, cartoful, varza, salata verde, castravetele, fasolea uscată, sparanghelul, curmala, migdala, polenul etc.

Chiar dacă nu are notorietatea calciului sau a magneziului, sulful nu este mai puţin important pentru organism. Participă la neutralizarea unor substanțe toxice din ficat, la o serie de procese de oxidoreducere și la transportul hidrogenului.
Sulful este indispensabil pentru biosinteza colagenului, proteina ţesutului cartilaginos şi a celui conjunctiv, fiind responsabil, din acest punct de vedere, de elasticitatea şi rezistenţa articulaţiilor, tendoanelor, dar şi a pielii.

Citiți și:

METABOLISMUL ȘI ALIMENTELE – GLUCIDELE

METABOLISMUL ȘI ALIMENTELE – LIPIDELE

METABOLISMUL ȘI ALIMENTELE – PROTEINELE

METABOLISMUL ȘI ALIMENTELE

Emilia,
Echipa HaliKali