Blog

METABOLISMUL ȘI ALIMENTELE

Materia vie se organizează, se autoîntreține și se manifestă printr-un lanț de procese fizice și chimice care stau la baza unui schimb neîncetat dintre materia vie și mediul înconjurător. Lanțul acestor procese este cunoscut sub numele de metabolism, cuvântul de origine greacă care înseamnă schimbare, transformare.

Metabolismul uman este constituit din două procese fundamentale ce se desfășoară simultan. Primul constă din formarea unor molecule bogate în energie și includerea lor în structura materiei vii; el poartă denumirea de anabolism (de la grecescul anabole, care înseamnă a construi, a ridica). Al doilea proces constă în degradarea moleculelor bogate în energie și în eliberarea acestora; el poartă numele de catabolism (din grecescul kataballo,care înseamnă a coborî, a desface).

Totalitatea schimburilor energetice dintre materia vie și mediul extern – ingerarea alimentelor, eliberarea energiei potențiale și disiparea ei în mediul extern – este cunoscută sub numele de metabolism energetic.
Plecând de la această definiție, se înțelege că metabolismul energetic reprezintă numai o latură a metabolismului, la baza lui stând transformările chimico-fizico-enzimatice ale substațelor. Cheltuielile energetice ale organismului se exprimă în calorii.

La om, valoarea schimburilor energetice este proporțională cu expunerea la temperaturi extreme, efectul ingerării de alimente și activitate musculară. Prin înlăturarea acțiunii factorilor care influențează valoarea schimburilor energetice se obține așa-numitul metabolism bazal, care reprezintă minimul de energie necesară menținerii funcțiilor indispensabile vieții (circulația, respirația, activitatea sistemului nervos, excreția, precum și activitatea de fond a tuturor celulelor organismului).

Metabolismul bazal poate fi exprimat fie prin cantitatea de oxigen consumat de organism în unitatea de timp, fie prin numărul de calorii pe kg corp și pe oră (1 kcal/kg/oră), fie prin numărul de calorii exprimat pe uitatea de suprafață corporală și pe oră (40 kcal/m2/oră).
Acestea sunt valori medii, care variază în funcție de vârstă, de sex, de tipul activității, fiind mai crescut la tineri, la sexul masculin și la persoanele ce desfășoară o activitate fizică susținută.

Această valoare reprezintă o constantă pentru fiecare individ.
Numărul de calorii din alimentele consumate reflectă cantitea de energie pe care acestea o pot furniza corpului. Practic, prin calorii se măsoară energia pe care corpul omenesc o folosește drept combustibil.

Caloriile provin din macronutrienţi precum carbohidraţi, proteine și grăsimi. În fiecare gram de carbohidraţi sau proteine există câte 4 calorii, pe când în fiecare gram de grăsime există 9 calorii.
La modul ideal, balanţa macronutrienţilor ingeraţi de un adult sănătos ar trebui să arate în felul următor: proteine între 10-25%, grăsimi între 20-35% și carbohidraţi între 46-65%. Carbohidraţii se găsesc în cantităţi mari în cereale, fructe,rădăcinoase, lapte și iaurt; proteinele se găsesc în carne, pește, brânză, lapte, legume și seminţe, iar grăsimile consumate ar trebui să fie nesaturate, de genul celor care se găsesc în uleiul de măsline, de porumb, de arahide, avocado, pește gras, precum somonul.

În ceea ce privește energia pe care o procură, toate caloriile sunt la fel. Însă, corpul folosește fiecare macronutrient în mod diferit. Este important să se consume cantitatea potrivită de calorii din fiecare macronutrient pentru ca organismul să funcţioneze în parametri normali.
Fiecare persoană are nevoie de o cantitate diferită de calorii în funcţie de rata metabolică (Rata metabolică de bază (RMB) reprezintă cantitatea de energie consumată de corp în stare de repaus, la o temperatura neutră, în timp ce sistemul digestiv nu e activ (de obicei dupa ce nu ai consumat nimic timp de 12 ore) și nivelul de activitate.
Rata metabolică de bază este influențată de:

• vârstă, scade treptat după 30 de ani;
• greutatea, talia și suprafața corporală a indivizilor, sex, precum și de stările generale ale corpului;
• exercițiile fizice regulate ( acestea ajută la creșterea RMB);
• temperatură – frigul crește metabolismul bazal, corpul consumând mai multă energie pentru a încălzi corpul;
• alimentația; mesele mici și dese, proteine de calitate, legume verzi, uleiuri sănătoase.

Cu alte cuvinte, cu cât vă creșteți rata metabolismului bazal, cu atât veți arde calorii fără să depuneți mare efort pentru asta, veți fi mai sănătosi, mai frumoși și mai supli.

Emilia,
Echipa Halikali

Lasa o impresie